8. SITURI MARGINALE DIN MUNTENIA

[p. 130]

8.2. Situri la extremitatea răsăriteană [continuare – expunere pe situri]

[p. 132]

Cel mai important sit al arealelor marginale ale culturii Ipoteşti-Cândeşti este, neîndoielnic, marea necropolă de incineraţie de la Sărata Monteoru[44]. Descoperită din întâmplare, în timpul cercetării unor obiective de epoca bronzului, întâi pe “Col”, apoi în toată “Poiana Scoruşului”, a devenit unul dintre obiectivele prioritare ale arheologiei româneşti. Cercetat, în cea mai mare parte, în primele două decenii post-belice[45], a rămas din nefericire nepublicat până la această dată. Au fost descoperite peste 1500 de morminte, adică – de departe – cea mai mare necropolă a epocii migraţiilor, din toată Europa centrală şi de est. Dintre acestea însă, sunt sub 300 de morminte cu incineraţie în urnă (celelalte cu incineraţie în groapă simplă[46]), respectiv cu aspectul ritual cel mai tipic al populaţiilor slave; chiar şi la acest număr, Sărata Monteoru este cea mai mare necropolă slavă.

Lotul ceramic este compus deci exclusiv din ceramica provenită din morminte de incineraţie în urnă, deci principial slave. Din cele circa 30 de oale întregite nu sunt publicate decât jumătate[47]. Lotul ceramic folosit aici este de numai 11 piese[48], relativ puţine dar suficiente[49]. Cele 11 piese se distribuie în 8 grupe distincte (Anexe, p. 231), semn al unei evidente diversităţi culturale. Patru piese, inclusiv o piesă lucrată la roată (!) alcătuiesc grupa 1, iar restul de 7 piese au morfologie distinctă, formând 7 grupe diferite. Întâmplarea de la grupa 1 este foarte interesantă, fiindcă se repetă situaţia din toate aşezările importante din Câmpia Română, unde grupa dominantă este comandată de cel puţin un vas cu tehnică evoluată. Să vedem analogiile materialului ceramic de la Sărata Monteoru:

[p. 133]

- grupa 1: la poziţiile 148-153[50] avem un prim complex analogic, cu grupa regională munteană CR_14 B (Sărata Monteoru solo), grupele Penkovka 5 b, Slovacia 4 a, Praga 3 b, CSV 9 A (Raşcov, Penkovka); la poziţiile 612-621 avem un nod şi mai complicat: grupele Slovacia 6 c, Polonia 1 şi 3, Penkovka 2 şi 5 b, Codân 6 a, şi... Mogoşani 5 a (această ultimă analogie oferă explicaţia: forma este moştenită pe filiera Cerneahov, absentând numai în arealul nord-ucrainian); analogiile absolute ale mediei de grupă sunt numeroase, de asemeni, fiindcă ne aflăm pe cea mai răspândită formă a epocii: Polonia 1 (3 exemplare), Slovacia 1, Cehia 9 b (toate, până aici, grupa CSV_8 A, numită mai devreme “oala slavă de Vest”), Raşcov 7 (CSV_1 A). Analogiile vasului lucrat la roată[51] sunt asemănătoare, fireşte, dar aduc detalii suplimentare interesante: 4 exemplare din Slovacia, 3 din Cehia, două exemplare din Polonia, dar şi un exemplar Hansca[52], un exemplar de la Gropşani (grupa 3, aparţinând CR_5 A, înrudită, deci), şi un exemplar din grupa 1 Garvăn-Popina. O veritabilă “Internaţională”. Apariţia unui vas lucrat la roată, cu un decor tipic roman (aş spune chiar... timpuriu), asigură geneza locală a formei, chiar dacă ea există şi în teritoriile slave. Celelalte exemplare de grupa 1 pot avea, evident, oricare origine. Concentrarea în jurul piesei lucrate la roată este însă un comportament tipic pentru Câmpia Română;

- grupa 2: poziţiile 358-361, grupa 1 Băleni (mixtă, împreună cu care exemplarul de la Sărata alcătuieşte grupa regională CR_06 A) şi Dulceanca 3 a; la poziţiile 803-808, avem analogii cu o grupă târzie din Slovacia (singura cât de cât apropiată), grupa regională CR_24 B (compusă din grupa 3 de la Căţelu Nou şi grupa 5 de la Soldat Ghivan), grupa sarmatică 1b şi grupa 2b de la Capidava; analogiile automate sunt la fel de darnice: grupa sarmatică 1 a, Băleni 1, Botoşana 11 (ceramică lucrată la roată), Ciurel 1 (mixtă), Dulceanca 1b (mixtă) şi 3a (ceramică lucrată cu mâna);

- grupa 3: la poziţiile 364-366, mic grupaj analogic cu Soldat Ghivan 4a (mixtă) şi grupa regională CR_07 A (la care, pe lângă Soldat Ghivan, se adaugă grupa 3 de la Străuleşti); la poziţiile 1017-1019 grupa CR_07 A revine, împreună cu grupa 2 de la Budureasca; fără analogii absolute;

- grupa 4: la poziţiile 859-860 – analogia cu grupa 7 de la Gropşani; fără analogii absolute;

- grupa 5: la poziţiile 810-814, analogii slabe cu grupe târzii din Slovacia (însemnând că post-datează Monteoru) şi grupa Străuleşti 4 a (grupa dominantă, mixtă, a aspectului Străuleşti); fără analogii absolute;

- grupa 6: la poziţiile 311-313 – analogie cu grupa 1 a de la Codân (dominantă, dar neclasificată în seria morfologică slavă, din motive arătate la capitolul respectiv) şi grupa Vadu Codrii 1 a (dominantă şi acolo); la poziţiile 912-915 se adaugă grupa Raşcov 4 b (fără reprezentanţi în secolul VI, neclasificată în seria slavă);

- grupa 7: la poziţiile 247-248 – grupa CR_10 B (din care SM 7 face parte, împreună cu grupa 3 a de la Străuleşti (ceramică lucrată la roată!); analogie absolută cu aceeaşi grupă CR_10 B, dar şi cu grupa slavă CSV_11 A (cu reprezentanţi numai în orizontul Penkovka, respectiv grupele 1 a, 1 b, 5a);

- grupa 8: la poziţiile 525-526 – analogie cu grupa 2a din Polonia; idem poziţiile 608-609; analogiile automate optează, de o manieră inconfundabilă, pentru ambele grupe dominante de la Străuleşti, 1 a şi 4 a, nelăsând nici un dubiu asupra originii acestei grupe.

Rezumatul este stupefiant (inclusiv pentru autorul acestei demers), ca şi concluziile subsecvente: 5 grupe din 8 (adică 2, 3, 4, 5, 6) au certă origine locală, fără nici o legătură în lumea slavă. Numai trei grupe din 8 (însumând însă 5 piese din 11) au posibile filiaţii în lumea slavă; analizând însă fiecare posibilitate în parte, vedem că nu rămâne mare lucru (vezi, de exemplu, grupa 8). Nu există nici un caz în care analogiile slave să fie indiscutabile şi fără alternativă în Câmpia Română (pentru a înţelege situaţia, a se compara cu analiza grupului Garvăn-Popina). Singura concluzie posibilă, în faţa unui asemenea “peisaj analitic”, este că cvasi-totalitatea ceramicii din mormintele de incineraţie în urnă (deci de tradiţie slavă, prin ritual!) este un produs cultural autohton. Care este interpretarea istorică? Personal nu văd decât una...

[p. 134]

Să ne aducem aminte situaţia de la Botoşana: ceramica lucrată la roată este de certă factură post-romană, inclusiv prin morfologie, dar ceramica modelată cu mâna este – cel puţin într-o semnificativă parte a ei – de factură morfologică slavă. Am interpretat atunci că ne aflăm în faţa unei comunităţi slave (produsele cele mai modeste trădează cel mai bine sorgintea culturală), care însă folosea serviciile unor meşteri de sorginte sau cel puţin “şcoală” romană. Cu alte cuvinte toată comunitatea era slavă, meşterii fiind, principial, nişte străini care prestau servicii (fiind sclavi, prizonieri, sau pur şi simplu meşteri itineranţi). În necropola de la Sărata Monteoru, pe segmentul ritual studiat (morminte de incineraţie în urnă) regăsim meşterii olari romanici (dar în proporţie mai mică), dar nu mai regăsim pe producătorii ceramicii slave tradiţionale. Ce s-a întâmplat? Aceşti producători casnici de ceramică s-au şi... romanizat? Greu de admis, fiindcă siturile în discuţie sunt contemporane. Atunci suntem în altă situaţie. La Sărata Monteoru avem o trupă de războinici, aflaţi într-o zonă de conflict, porniţi la drum iniţial doar într-o acţiune de jaf, dar rămaşi departe de vetrele lor mai multă vreme, fapt demonstrat de mărimea necropolei (dar şi de durata ei prezumtivă). Nu ne putem imagina că războinicii erau abstinenţi sexual şi nici că ar mai fi produs ceramică, fiindcă avea cine! Substanţiala comunitate locală pe care o ghicim în jurul nucleului dominant este de peste cinci ori mai numeroasă (v. raportul numeric între riturile funerare), din care cel puţin o parte sunt bărbaţi în poziţie socială inferioară, dar restul sunt femei de origine locală, după cum o mărturiseşte ceramica lucrată cu mâna.

O a treia situaţie o avem la Garvăn-Popina, pe care am putea-o descrie ca mixtă între cele două de mai sus. Avem câteva insistente adrese de Hotomel, în nordul Ucrainei, ceea ce sugerează un al doilea val, migrat târziu (analogiile sunt contemporane!), cu familii cu tot. Grupul Garvăn-Popina are însă o structură complexă, fiindcă majoritatea referinţelor analitice adresează elementele locale, sud-dunărene (grupa 1 Capidava), dar şi aşezări din Câmpia Munteană. Legăturile cu Sărata Monteoru nu sunt directe, dar există cert prin adresarea aceluiaşi mediu de referinţă. Grupul de la Garvăn-Popina este deci mixt, compus atât din elemente ale primului val slav (Sărata-Monteoru), cât şi din elemente al celui de al doilea val (Hotomel), dar şi cu elemente locale, inclusiv sud-dunărene. Existenţa unei substanţiale ponderi de populaţie daco-romană[53], de sorginte sud- şi nord-dunăreană, explică depărtarea rapidă a ceramicii sud-“slave” de modelele slave primitive, pentru simplul motiv că producătorii acestor obiecte nu sunt de origine slavă[54].

DETALII – Vadu Anei

- necropole înhumaţie

- Cândeşti

ÎNAPOI LA CUPRINS VOLUM I

ÎNAPOI LA INDEX

MAI DEPARTE – situri nordice din Muntenia

---

[44] Necropola a fost considerată a aparţine culturii Ipoteşti-Cândeşti chiar de Ion Nestor (1965), motiv pentru care este integrată acestei analize. Chestiunea va face însă obiectul analizei, capitolele finale pronunţându-se asupra unei soluţii.

[45] Rapoarte: NESTOR & 1953, 1955, 1959, 1960, 1961; studii: 1957, cu revenirea din 1961, cu un punct de vedere mai nuanţat.

[46] Există şi subtipuri intermediare (NESTOR 1957, p. 290), dar nu este esenţial aici. Fiecare din subtipuri derivă din cele principale şi sunt, mai mult sau mai puţin, de “contaminare”. Nestor făcea o observaţie, şi anume cele patru tipuri par să surprindă o evoluţie istorică de la înmormântare în groapă la înmormântarea în urnă; nu am înţeles dacă este un construct strict teoretic sau există o argumentare stratigrafică (ceea ce ar fi interesant).

[47] FIEDLER 1992, p. 77, unde există o listă completă.

[48] NESTOR & 1955, fig. 11/1 (ceramică lucrată la roată); NESTOR & 1959, fig. 2/1, 3, 4; NESTOR & 1959 a, fig. 1/1, 6, 9, 10, 12; NESTOR & 1961, fig. 1/1, 2. Mi-a scăpat, pentru acest studiu, ilustraţia de la ZAHARIA 1971, 1973. Există şi câteva oale republicate în TEODOR D. 1994, fig. 6/1, 4, 5, 6, 7/4, 7. Am avut reţineri de a folosi toată ilustraţia publicată, deoarece, imaginile nefiind corelate inventarului unui anume complex (de cele mai multe ori această informaţie lipseşte), riscam să măsor de două-trei ori aceeaşi piesă (reproducerile pentru aceeaşi piesă nefiind identice – acest lucru nu ar fost neapărat evident), ceea ce ar fi condus la concluzii statistice false (frecvenţă mare a unui tip, situaţie inexistentă pe teren). Oricum, acest studiu nu ar putea clarifica situaţia ceramicii din necropolă înaintea publicării integrale şi sistematice.

[49] Readuc aminte că începând de la piesa a opta caracterele generale ale unui sit sunt stabilite, fapt demonstrat statistic (v. TEODOR E. 1996, passim).

[50] Vezi tabela analogiilor relative, Anexe, secţiunea V, p. 269-291 [link-urile se găsesc în pagină].

[51] Grupa este ilustrată compact, la pl. XXXIX/113-115 şi pl. XL/116 (aceasta lucrată la roată).

[52] TEODOR D. 1994, fig. 4/4, exemplar neclasificat dar, prin implicaţii, din grupa slavă 8 A.

[53] Spre finalul capitolului al 18-lea se discută situaţia etnică din nord-estul Bulgariei, confruntând analize antropologice şi de ritual funerar.

[54] Am reţinut însă opinia că “de la Sărata Monteoru nu sunt publicate materiale absolut tipice” (TEODORESCU 1964, p. 496, nota 13). Ce va fi însemnând aceasta – nu ştiu, dar există posibilitatea ca aceste concluzii să fie parţial modificate în cazul publicării integrale a necropolei. În fine, adaug că acestei analize i-au scăpat două forme publicate (FERCHE 1984, fig. 7/6, 7), care nu aduc noutăţi sub raport morfologic, ci prin particularitatea că au butoni pe umăr. Situaţia cu un singur buton (fig. 7/6) nu este aşa de ciudată (în acelaşi studiu, la aceeaşi figură, exemplare similare de la Soldat Ghivan şi Băneasa, respectiv 7/3, 8; considerate toate slave de autoarea studiului, deşi situaţia este neobişnuită şi pentru ceramica slavă); mai curios este exemplarul de la fig. 6/7, cu câte o pereche de butoni plaţi, masivi, pe fiecare parte (la un vas mic!), pentru care nu cunosc analogii şi care ar putea proveni dintr-un orizont cultural mai îndepărtat.